Posts

Sunt 25 de luni

Sunt deja 7 luni de când a început schimbarea...impropriu spus schimbare. De fapt, ce ce se întâmplă cu mine acum, e revenirea către sine și către adevărul incontestabil care face Pământul să se învârtă. Încep să revin ușor, ușor la realitate, să înlătur toată ceața din mintea mea și tot noroiul depus pe tălpile mele. Ce să mai zic de sufletul meu, care zâmbește din interior spre exterior, prin toate organele, prin toți porii, cu toată lumina sa, nevăzută ochilor închiși. În Universul acesta, în care totul se transformă și nimic nu se pierde, încep și eu să mă alătur acestui val incontestabil și mă strădui cu tot ce am să fiu în armonie cu el, să accept schimbarea și să îi dau șansa spiritului meu să revină în armonia veșnică pe care o caută de atâția ani. Mă tot întreb, oare câte cicluri de viață parcurge un spirit pentru a evolua și ce înseamnă această evoluție...parca timpul acesta pămîntesc se scurge atât de rapid, învățarea e mult mai lenta decît mă așteptam. De când am început să